ÎNVĂȚĂTURI

Sfântul Ierarh
Vasile cel mare
Inima iubitoare de agoniseală se aseamănă cu focul care se întinde din ce în ce mai departe pe materia ce arde.
Ascultarea poveștilor lumești să fie pentru tine ca o gustare amară, iar poveștile sfinților ca un fagure de miere.
Nu-l invidiați pe cel bogat pentru averea sa și nici pe cel înțelept pentru știința sa. Fericirea nu stă în ele însele.

Sfântul Ierarh
Ioan Gură de Aur
Nu ține lângă tine prieteni care îndrăgesc mai mult masa ta decât prietenia ta!
Nu este o mai mare nebunie decât nebunia celui robit de avuții. Pare că stăpânește, dar e stăpânit; pare că este domn, dar e rob.
Nu trebuie să criticăm cu trufie ci să îndreptăm cu dragoste. Când judeci pe altul, fără cruțare, pentru păcatele lui, nu-l pedepsești pe el cu cea mai grea pedeapsă ci pe tine.

Sfântul Ierarh
Grigorie Teologul
Dumnezeu ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai mare decât cea cu care le primim noi.
Prietenia nu subordonează, ci egalează. Ea înseamnă ridicarea unuia prin celălalt la Dumnezeu.
Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus.

Sfântul Cuvios
Simeon Noul Teolog
Binele nu e bine când nu se face bine.
Credinţă, fără fapte, nu există.
Postul este doctorul sufletelor noastre.
Să nu dispreţuim mântuirea noastră şi să nu ne îndreptăţim păcatele prin diferite pricini, spunând că în timpurile de azi nimeni nu mai poate ajunge la sfinţenie.

Sfântul Ierarh
Nectarie din Eghina
După încercări urmează bucuria duhovnicească. Domnul ia aminte la cei ce rabdă încercările.
Sufletul atins de iubirea de Dumnezeu se bucură fiindcă se odihnește în iubirea Domnului, precum călătorul lângă izvor.
Iubirea este baza fericirii și a bunăstării oamenilor și temelia tuturor virtuților. Este scara care îl ridică pe om la desăvârșire.
